Perfecționismul
este o regulă din familie și constituie un nucleu în formarea rușinii toxice.
Îl regăsim promovat atât de sistemul cultural ,cât și de cel religios.
Perfecționismul neagă de cele mai multe ori rușinea sanătoasă prin asumarea
faptului că trebuie să fim perfecți. O asemenea asumare neagă faptul că oamenii
au anumite limite firești, naturale. Perfecționismul neagă faptul că noi facem
greșeli uneori și că este normal să facem greșeli. Perfecționismul este
implicat ori de câte ori urmăm o normă sau standard negativ și îl absolutizăm.
Odată absolutizată, acea normă devine etalon pentru orice , comparând și
analizând totul după ea. Rușinea toxică creează oamenii care fac , care trebuie
să facă să fie bine. Doar prin
efectuarea unor lucruri , oamenii se pot simți bine cu ei înșiși.
Sistemul
școlar promovează o masură a rușinii când se clasifică inteligența oamenilor.
Adevăratul test al inteligenței nu este ceea ce știi sau ce îți amintești din
memorie la un examen , nu este ceea ce știi cum să faci, ci ceea ce poți să
faci când nu știi ce să faci.
Perfecționismul
alimentează competiția distructivă. Însă un sistem perfecționist ca școala
actuală încurajează trișatul și determină nivele ridicate de distress.
Calificativele sunt afișate public pentru ca toată lumea să vadă și astfel are
loc expunerea rușinoasă a celor care au calificative rele, proaste. Însuși
adjectivul rău conduce prin sensul său la o rușine catecteriologică,la rușinea
ca trăsătură definitorie. Fiecare persoană este împotriva colegului într-o
stare de străduință continuă.
Sensul
natural de asociere si cooperare s-a pierdut . Un sistem perfecționist determină
scenariul comportamental cum să fie foarte bine. Rolurile rigide specifice sexelor sunt încă
susținute în societatea noastră și sunt simboluri de măsurare a perfecțiunii.
Un
perfecționist nu are simțul unei rușini sănătoase, nu are un sens interior al
limitelor. Perfecționiștii nu știu niciodată cât de mult implică suficient de
bine. Perfecționismul este învățat
atunci când cineva este valorizat doar pentru ceea ce face. El apare atunci
când dragostea și acceptarea parentală sunt dependente doar de performanță.
Performanța este întotdeauna relaționata cu ceea ce este exterior sinelui.
Copilul este învățat să se străduiască înaintea și în afara lui. În acest fel
nu își poate găsi un loc în care să se odihnescă și să aibă bucurie și
satisfacție interioară.
Ne-
atingerea standardului generează concepte ce este bine și ce este rău, ce
înseamnă mai bine , ce înseamnă mai rău fară a știi să învățăm din greșeli.
Iată acum căteva reguli pentru a învăța
din greșeli:
1. Ai dreptul sa-ți judeci propriul comportament
, propriile gânduri, emoți, și să-ți asumi responsabilitatea pentru inițierea
lor și consecințele pe care le au asupra ta.
2. Ai dreptul să nu oferi motive sau
scuze pentru justificarea comportamentului tău
3. Ai dreptul să judeci dacă ești
responsabil pentru judecarea problemelor altora.
4. Ai dreptul să te răzgândești.
5. Ai dreptul să faci greșeli și să fii
responsabil pentru ele.
6. Ai dreptul să spui „nu știu”.
7. Ai
dreptul să fii independent de bunăvoința altora înainte de a le face
față.
8. Ai dreptul să fii ilogic în luarea
deciziilor .
9. Ai dreptul să spui „nu înteleg”.
10.
Ai
dreptul sa spui ” nu-mi pasă”