PERFECȚIONISMUL

Perfecționismul este o regulă din familie și constituie un nucleu în formarea rușinii toxice. Îl regăsim promovat atât de sistemul cultural ,cât și de cel religios. Perfecționismul neagă de cele mai multe ori rușinea sanătoasă prin asumarea faptului că trebuie să fim perfecți. O asemenea asumare neagă faptul că oamenii au anumite limite firești, naturale. Perfecționismul neagă faptul că noi facem greșeli uneori și că este normal să facem greșeli. Perfecționismul este implicat ori de câte ori urmăm o normă sau standard negativ și îl absolutizăm. Odată absolutizată, acea normă devine etalon pentru orice , comparând și analizând totul după ea. Rușinea toxică creează oamenii care fac , care trebuie să facă să fie bine.  Doar prin efectuarea unor lucruri , oamenii se pot simți bine cu ei înșiși.

Sistemul școlar promovează o masură a rușinii când se clasifică inteligența oamenilor. Adevăratul test al inteligenței nu este ceea ce știi sau ce îți amintești din memorie la un examen , nu este ceea ce știi cum să faci, ci ceea ce poți să faci când nu știi ce să faci.

Perfecționismul alimentează competiția distructivă. Însă un sistem perfecționist ca școala actuală încurajează trișatul și determină nivele ridicate de distress. Calificativele sunt afișate public pentru ca toată lumea să vadă și astfel are loc expunerea rușinoasă a celor care au calificative rele, proaste. Însuși adjectivul rău conduce prin sensul său la o rușine catecteriologică,la rușinea ca trăsătură definitorie. Fiecare persoană este împotriva colegului într-o stare de străduință continuă.

Sensul natural de asociere si cooperare s-a pierdut . Un sistem perfecționist determină scenariul comportamental cum să fie foarte bine.  Rolurile rigide specifice sexelor sunt încă susținute în societatea noastră și sunt simboluri de măsurare a perfecțiunii.

Un perfecționist nu are simțul unei rușini sănătoase, nu are un sens interior al limitelor. Perfecționiștii nu știu niciodată cât de mult implică suficient de bine.  Perfecționismul este învățat atunci când cineva este valorizat doar pentru ceea ce face. El apare atunci când dragostea și acceptarea parentală sunt dependente doar de performanță. Performanța este întotdeauna relaționata cu ceea ce este exterior sinelui. Copilul este învățat să se străduiască înaintea și în afara lui. În acest fel nu își poate găsi un loc în care să se odihnescă și să aibă bucurie și satisfacție interioară.

 

Ne- atingerea standardului generează concepte ce este bine și ce este rău, ce înseamnă mai bine , ce înseamnă mai rău fară a știi să învățăm din greșeli. Iată acum căteva reguli  pentru a învăța din greșeli:

1.     Ai dreptul sa-ți judeci propriul comportament , propriile gânduri, emoți, și să-ți asumi responsabilitatea pentru inițierea lor și consecințele pe care le au asupra ta.

2.    Ai dreptul să nu oferi motive sau scuze pentru justificarea comportamentului tău

3.    Ai dreptul să judeci dacă ești responsabil pentru judecarea problemelor altora.

4.    Ai dreptul să te răzgândești.

5.    Ai dreptul să faci greșeli și să fii responsabil pentru ele.

6.    Ai dreptul să spui „nu știu”.

7.    Ai  dreptul să fii independent de bunăvoința altora înainte de a le face față.

8.    Ai dreptul să fii ilogic în luarea deciziilor .

9.    Ai dreptul să spui „nu înteleg”.

10.          Ai dreptul sa spui ” nu-mi pasă”